Ne vedem în piață?
Ai văzut că pandemia SARS-COVID-2 te-a forțat să-ți schimbi comportamentele. Hobby-urile cu care îți delectai după-amiezile de sfârșit de săptămână au devenit, treptat, uși prin care evadai mintal, iar, ulterior corvoade.
La nivel individual, adaptarea la noile realități este mult mai rapidă și mai ușoară. Dar, oare la nivel de business, sănătate, muncă, guvernanță locală, națională și ordine mondială, cum stau lucrurile?
Coronavirusul pare că a închis deja multe forme de organizare. Dacă este o măsură temporară sau nu, rămâne de văzut. Cert este că, momentan oamenii numai pot să stea umăr la umăr, la coadă, la biserică, la cumpărături sau în bucătăria companiei, cu colegii la cafea.
Totuși, tradițional, multe organizații erau obligate să se întâlnească pentru a lua decizii sau pentru a-și proiecta forța comunității. Organizațiile mai mari, precum sindicatele, asociațiile profesionale sau, de ce nu?, partidele politice, ale căror adunări reunesc anual mii de membri pentru a-și alege liderii și a stabili prioritățile, se întreabă probabil ce vor face pentru a se adapta noilor realități.
Astfel, pentru prima dată în istorie, metodele tradiționale de interacțiune, cu care ne-am obișnuit în viața publică și privată, au devenit aproape imposibile. Dar cât de devastator este acest lucru, într-adevăr?
Într-un articol recent apărut, Micah L. Sifry, președintele organizației Civic Hall și autorul cărții „The Big Disconnect: Why the Internet Hasn’t Transformed Politics (Yet)”, spune: „ar trebui în sfârșit să investim în construcția unei piețe publice digitale în care oricine, nu doar cei care își permit, să poată participa de la egal la egal și în care drepturile de bază privind viața privată și datele personale să fie protejate”. Mai ales în vreme de criză, subliniază același autor, ar trebui ca accesul la date oferit de companiile de telecomunicații să fie gratuit, ca infrastructură vitală, și toată lumea să poată folosi aplicațiile de social media fără teama unei supravegheri permanente.
Ca o subliniere a acestei temeri, iată că în plină criză provocată de coronavirus, ZOOM, platforma de videoconferințe la care apelează din ce în ce mai multe persoane, este dovedită că urmărește dacă persoanele acordă atenție interlocutorilor, pe perioada apelului și, ulterior, împărtășește cu terți datele copioase pe care le colectează.
Unii profesioniști chiar afirmă că „Streamingul online, atunci când este făcut corect, seamănă mai mult cu versiunea video a unui selfie decât cu o emisiune TV online. Comunitatea vine să se vadă literalmente <<reflectată>> prin intermediul apelurilor directe, a camerelor de chat și graficelor. Interactivitatea unui mare streaming live construiește o comunitate foarte puternică, care se va întoarce din nou și din nou pentru a vă vedea, dar și pentru a-și vedea toți prietenii în sala de chat”, spune Kathryn Jones, fondatoarea agenției Collective.
Și totuși, acum suntem mai dependenți de aceste servicii digitale ca niciodată, iar fără ele distanțarea fizică ar fi mult mai greu de întreținut. Suntem așadar prinși între două realități de multe ori în contradicție una cu cealaltă: pe de o parte nevoia de distanțare socială impusă de coronavirus, cu trecerea spre un mediu mai degrabă digital, și, pe de altă parte, nevoia de a ne implica tot mai mult politic, mai ales că modul în care a fost gestionată criza în multe state a scos la iveală importanța alegerii liderilor și a calităților pe care aceștia ar trebui să le aibă.
Ce va urma?
Ca răspuns în fața crizei, multe companii și oameni au ales calea unei adaptări rapide. Și, tocmai de aceea, observăm o adevărată explozie în ceea ce privește inovația pentru platformele de streaming și co-working, ce va răspunde nevoii intrinseci de a comunica cât mai „live” posibil. Atât persoanele, cât și societățile comerciale, caută noi modalități de a stabili întâlniri, convenții și mitinguri în „cyberspace”, ba chiar și concerte organizate online, accesibile prin video streaming.
Cum vor răspunde liderii politici și statele acestui nou context? Vom aluneca înspre soluții autocrate dublate de supraveghere în masă sau vom găsi împreună soluții colaborative pentru această nouă agora digitală? Vom avea o nouă clasă conducătoare, stăpână a datelor, și o luptă de clasă cu un proletariat online, lucrând „remote”, sau vom reinventa dialogul, modul în care găsim soluții, interacționăm și empatizăm, ajutați de tehnologie?
Rămâne de văzut. Ne auzim pe chat?
