În caz că nu ai auzit de Politica de Coeziune a Uniunii Europene, află că aceasta își propune, pentru mandatul actual, să diminueze decalajele de dezvoltare și să micșoreze disparitățile între statele membre. Circa 454 miliarde de euro, din Fondurile Structurale și de Investiții Europene, au fost alocate pentru a ajuta regiunile, mai puțin dezvoltate, să devină competitive în cadrul strategiei 2014-2020. Accentul, în această perioadă, s-a pus pe zonele mai puțin dezvoltate (unde PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic de 75% față de media europeană) sau pe cele de tranziție (unde PIB-ul pe cap de locuitor este între 75% și 90% din media europeană).
Cu toate acestea, nu toate regiunile europene au putut să beneficieze pe deplin de aceste fonduri, din cauza efectelor crizei economice din 2008 și a problemelor structurale, printre altele.
Inițiativa Catching-up Regions
Pentru a remedia problemele ce au apărut pe parcursul programului, Corina Crețu, Comisarul pentru Politica Regională a Comisiei Europene, alături de Unitatea pentru o Mai Bună Implementare, a creat inițiativa Lagging Regions, cu scopul de a identifica piedicile în dezvoltarea regiunilor defavorizate și de a oferi soluții personalizate, asistență și programe menite să încurajeze creșterea.
În Uniunea Europeană există două tipuri de regiuni mai puțin dezvoltate:
- Regiunile cu Creștere Redusă au cunoscut o lipsă persistentă de creștere. Sunt regiuni mai puțin dezvoltate sau de tranziție (unde PIB-ul pe cap de locuitor ajunge până la 90% față de media UE) și care nu fost convergente cu media UE între anii 2000 și 2013. Aici sunt incluse toate regiunile cel mai slab dezvoltate sau de tranziție din state, precul Grecia, Italia, Spania și Portugalia.
- Regiunile Cu Venituri Mici rămân mult sub media PIB-ului UE pe cap de locuitor. Ele acoperă toate regiunile cu un PIB pe cap de locuitor sub 50% față de media UE, în 2013, și includ zone din Bulgaria, Ungaria, Polonia și România.
Vestea bună este că Polonia și România au fost primele țări care au adoptat inițiativa, testând-o pe două regiuni fiecare. În Polonia, discutăm despre regiunile Świętokrzyskie și Podkarpackie, în timp ce, în România, vorbim despre regiunea de Nord-Vest și Nord-Est. Pornind de la aceste două țări, proiectele s-au extins atât din punct de vedere tematic, cât și geografic, în state, precum Slovacia, dar accentul a rămas constant pe modalitatea în care regiunile pot deveni tot mai competitive și mai cuprinzătoare.
Performanța regiunilor din UE este strâns legată de performanța zonelor urbane
Conform studiilor recente, a fost indicat faptul că modul în care o regiune evoluează și se dezvoltă depinde foarte mult de orașele pe care aceasta le cuprinde. Pe scurt, zonele metropolitane au un efect de halo asupra regiunii. În consecință, absența unor orașe dezvoltate și dinamice împiedică existența unor regiuni puternice.
Astfel, este esențial să fie create și încurajate cooperarea și dezvoltarea interjurisdicțională cu scopul de a asigura cadrul necesar extinderii beneficiilor dezvoltării orașelor și zonelor adiacente, deoarece, la momentul actual, există puține investiții urbane ce au un impact real asupra unităților administrative. Spre exemplu, în România, zonele suburbane și periurbane ale capitalei și ale celor 40 de reședințe de județ generează 90% din veniturile companiilor din țară, au atras 66% dintre migranți și au primit 64% din noile unități locative după 1990.
Concluzii
Raportul final făcut de World Bank Group ilustrează argumentat faptul că țările membre ale UE trebuie să se concentreze tot mai mult pe raporturi trans-sectoriale și interjurisdicționale, dar și să reacționeze concret și specific la nevoile unor teritorii care nu sunt atât de clar definite din punct de vedere administrativ.
